Acasa

Candidaţii cu experienţă sunt căutaţi de specialiştii în recrutare

Peste 70% dintre angajatori sunt optimişti că vor face angajări în decursul acestui an, însă, faţă de anii precedenţi, companiile sunt în căutarea specialiştilor cu experienţă.

Oportunităţile de carieră pentru juniori sunt mai multe, arată cel mai recent studiu hipo.ro, intitulat „Cum va arăta piaţa muncii în 2015”. Concret, 89% dintre angajatori vor oferi în 2015 joburi pentru persoanele cu experienţă.

Anul 2015 aduce cu 30% mai multe locuri şi bugete salariale. Cele mai multe poziţii se vor deschise în departamentele IT Software, Vânzări – Comercial, Servicii Clienţi, Inginerie şi Contabilitate, subliniază studiul citat.

Cele mai mari şanse să obţină un loc de muncă în cadrul companiilor le au cei care au peste trei ani de experienţă. Doar 14% din reprezentanţii companiilor spun că intenţionează să angajeze în acest an persoane pentru funcţii de conducere în companie. În ceea ce-i priveşte pe proaspăt absolvenţii de facultate şi cei care au sub trei ani de experienţă în câmpul muncii, sondajul hipo.ro arată că pentru aceştia sunt mai multe posibilităţi de angajare faţă de anul 2014.

Potrivit cercetarii, se remarcă o deschidere a companiilor către integrarea absolvenţilor în echipele lor. 20% dintre respondenţii la studiu spun că stagiile de practică şi internship-urile cântăresc mult în obţinerea unui loc de muncă pentru proaspăt absolvenţii de facultate, iar alt criteriu important care poate asigura succesul unui candidat tânăr sunt activităţile extracurriculare în care s-a implicat de-a lungul studiilor universitare şi liceale.

Cunoaşterea a două limbi străine reprezintă şi ea un avantaj, în timp ce implicarea în ONG-urile studenţeşti este, de asemenea, luată în calcul de un angajator. Rezultatele academice bune îi influenţează doar pe 4,31% din recrutori, mai evidenţiază studiul. În ceea ce priveşte selecţia candidaţilor pentru poziţii de seniori, experienţa relevantă pe o poziţie anterioară contează pentru 25,69% dintre angajatori, în timp ce abilităţile specifice pentru poziţia deschisă sunt un criteriu pentru 21,66% din respondenţi.

Referitor la abilităţile urmărite cu precădere în selecţia şi recrutarea de personal, orientarea către rezultate este căutată de 17% din angajatori. Abilităţile de comunicare, flexibilitatea, proactivitatea şi capacitatea de a lucra bine în echipă sunt alte abilităţi care cântăresc mult în ochii potenţialului angajator. Potrivit hipo.ro, importanţa capacităţii de a lucra bine în echipă s-a dublat.

Legat de nivelul salarial, doar 1% din angajatori susţin că vor să reducă salariul oamenilor, în timp ce 39% spun că salariile vor rămâne constante, iar 53% afirmă că ele vor creşte, dar cu un procent aflat sub 10%.

Conform sondajului, 60% dintre angajatori estimează că salariile vor creşte în 2015, faţă de 50%, câţi au afirmat acelaşi lucru anul trecut. Spre deosebire de anul trecut, 95% dintre companii vor creşte sau vor menţine bugetele de training, investind în specializarea şi perfecţionarea angajaţilor la locul de muncă.

http://adevarul.ro/news/societate/raport-arata-piata-muncii-2015-candidatii-experienta-cautati-specialistii-recrutare-1_5505bed4448e03c0fd9531bd/index.html

Proiectul „SPO LOCAL – DIRECT ACCESIBIL”
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Investeşte în oameni!
POSDRU/123/4.1/S/130212

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.